Incepând de primăvara şi până toamna târziu, recoltarea plantelor furajere este o operaţie des întâlnită pe fâneţele şi terenurile cultivate, în scopul asigurării necesarului zilnic de hrană la animale, atât pentru anotimpurile calde cât, mai ales, pentru sezonul de iarnă.
Cantitatea şi calitatea furajelor depind printre altele, de tehnologia procesului de recoltare şi de utilajele folosite în acest scop.

Recoltarea furajelor trebuie efectuată în perioada în care plantele conţin cantitatea maximă de elemente nutritive, adică în faza de îmbobocire – început de înflorire. Tăierea plantelor se recomandă să se facă la o înălţime de 4-6 cm faţă de sol pentru fâneţele naturale în funcţie şi de gradul de nivelare al terenului, pentru a asigura o cantitate şi o puritate corespunzătoare a furajelor şi pentru a asigura dezvoltarea în continuare a plantelor perene până la următoarea recoltare.

Uscarea plantelor tăiate se poate realiza atât pe cale naturală, în brazde lăsate pe câmp, cât şi prin aerarea activă a căpiţelor de fân depozitate. În procesul de uscare plantele sunt aduse de la umiditatea de 75- 80%, necesară pentru păstrarea în bune condiţii.

Întrucât în procesul de adunare şi transport al furajelor uscate pierderile de frunze sunt mult mai mari decât cele de tulpini, datorită uscării lor cât mai rapide (de cca 2-3 ori), se recomandă strivirea plantelor în momentul cosirii, mărind astfel suprafaţa de evaporare a apei, pentru a realiza o uscare mai uniformă şi pentru a reduce timpul de uscare.

În funcţie de umiditatea furajului la depozitare, se întâlnesc mai multe tehnologii de păstrare: uscare pe câmp şi păstrare pe şiră; semisiloz; însilozare furaj verde în amestec cu paie.
Cositorile sunt utilizate le tăierea plantelor furajere lăsarea lor în brazdă continuă pe câmp. Ele pot fi tractate, purtate sau autopropulsate.

În funcţie de tipul aparatului de tăiere, cositorile se clasifică în cositori cu cuţite cu mişcare rectilinie alternativa (cu unul sau două cuţite) şi cositori cu aparate de tăiere rotative.
Maşinile de cosit plante furajere se împart, după natura sursei energetice, în cositori cu tracţiune animală şi cositori mecanice.

Cositorile cu tracţiune animală au organele de lucru acţionate de la roţile de susţinere şi transport.
În general, o cositoare cu tracţiune animală este alcătuită din următoarele părţi:

- aparat de tăiere (de obicei cu degete);
- organele de transmitere a mişcării şi mecanismul pentru acţionarea cuţitului; cadrul;
- roţile de transport şi acţionare a aparatului de tăiere;
- bara de tracţiune;
- mecanismele de comandă (pentru ridicarea şi coborârea aparatului de tăiere, pentru înclinarea aparatului de tăiere, pentru cuplarea transmisiei, ş.a.);
- scaunul pentru muncitorul care deserveşte maşina.

Cele mai utilizate sunt cele purtate pe tractor, în spate sau lateral dreapta, cu aparat de tăiere cu mişcare alternativă cu un singur cuţit, asemănător cu cel de pe combinele de recoltat cereale păioase.

Părţile componente principale ale unei cositori mecanice sunt:

- aparatul de tăiere (organul de lucru);
- elementele de legătură şi susţinere (cadrul, roţile, sistemul de ataşare la sursa energetică, ş.a.);
- organele de acţionare şi transmitere a mişcării;
- mecanismul de trecere din poziţie de transport în poziţie de lucru şi invers; - ----- mecanismele de reglare şi dispozitivele de siguranţă.

Plantele tăiate pot fi uscate pe câmp sau în şiră (prin ventilare activă) sau pot fi adunate, tocate şi însilozate imediat după recoltare.