Meniu
Pomicultura
Masini si utilaje agricole

Autentificare

Alunul


Este o specie valoroasă, cu fructe plăcute la gust şi constituie un aliment foarte hrănitor datorită conţinutului mare în uleiuri (50-73%), proteine (12-18%), vitamine, săruri minerale. Alunele pot fi consumate în stare proaspătă, prelucrate în produse de cofetărie sau pot fi utilizate pentru extragerea uleiului.

 

Fiind puţin pretenţios în ceea ce priveşte solul şi mai ales îngrijirile culturale, alunul este un arbust ce nu trebuie să lipsească din nicio grădină de lângă casă. Având o înflorire abundentă, cu mare bogăţie de polen, alunul reprezintă prima sursă de polen pentru albine.

 

Alunul creşte sub formă de tufă înaltă, cu lemnul elastic şi frunzişul bogat. Fructele alunului sunt achene monocarpice (nuci), care până la maturizare sunt protejate de bractee (involucru).
Alunul este o specie pomicolă de vigoare redusă, care creşte relativ încet. Intră pe rod începând de la vârsta de 4-5 ani. Înfloreşte cu mult timp înainte de a înfrunzi, având o perioadă de vegetaţie în jurul a 250 de zile. Mugurii vegetativi au o perioadă de repaus mai lungă, pornind în vegetaţie cu 25-30 zile în urma celor floriferi.

 

La unele soiuri, florile femeieşti se maturizează înaintea amenţilor, la altele invers. Pentru asigurarea polenizării este necesar ca soiurile de alun să fie plantate în amestec, polenizarea fiind exclusiv anemofilă.  Perioada de rodire durează 15-20 ani, în condiţiile unei bune îngrijiri. Producţia de fructe ce se obţine la hectar este cuprinsă între 2-3.000 kg.

 

Alunul creşte şi fructifică bine în terenuri bine luminate, fără însă ca acestea să fie prea mult expuse uscăciunii. Preferă în general văile deschise, terenurile revene însă scurse, pantele cu expoziţie nordică.

 

Rezistă la geruri mari, de până la -30°C, însă prezintă sensibilitate la gerurile mai mici de -10°C ce apar în perioada înfloritului.Nu este pretenţios la sol, reuşeşte chiar pe terenuri pietroase, sărace, calcaroase sau acide, însă în condiţiile unui regim mai ridicat de umiditate.

 

Plantele provenite din sămânţă nu produc întocmai caracterele şi însuşirile plantelor părinţi. Pentru semănat se aleg seminţele cele mai mari şi se pun la stratificat până la data semănatului, care se va face toamna. Metoda cea mai folosită de înmulţire este marcotajul prin muşuroire.
Plantarea alunului se face toamna, prin săparea unor gropi de 40-50 cm adâncime şi largi de 1,2 m, deoarece alunul îşi dezvoltă sistemul radicular lateral.

 

Distanţa de plantare pentru alun este de 4 x 3 m, până la 5 x 4 m. La plantare dă rezultate bune prin adăugarea unei cantităţi de 8 -10 kg pământ de pădure, strâns în zona rădăcinilor, care favorizează formarea micorizei şi, stimulează prinderea. Fiind plantă alogamă, se vor planta cel puţin 2-3 soiuri în aceeaşi parcelă. Plantele de alun pot fi formate şi cu semitrunchi de 40-60 cm şi cu schelet cu 4-5 ramuri de bază.

 

În primii ani, până la consolidarea sistemului radicular, nu se recomandă nicio tăiere asupra părţii aeriene. La 2-3 ani de la plantare se pot efectua răriri şi scurtări asupra ramurilor de schelet.
Când tufele intră în perioada de declin, tăierile de reîntinerire sunt indicate în scopul reactivării vegetaţiei, ceea ce permite fructificarea lor în continuare.

 

Soiuri şi sortimente

 

Alunul de pădure - Corylluc avellana - tufe de 2-6 m, însoţind speciile silvice;
Alunul turcesc - Coryllus colurna - specie arborescentă, ajunge până la 20 m, fructe grupate în 2-8 bucăţi;

 

Alunele tubuloase - Coryllus maxima - fructe alungite.
Uriaşe de Halle - soi cu fructe foarte mari, sferice, puternic crestate, are fructul închis în totalitate, ajunge la maturitate în septembrie;

 

De Roma - fructe mari sau foarte mari, sferice;
Lungi de Landsberg - fructe mari sau foarte mari (330 la un kg), coaja subţire dar tare, ajung la maturitate la sfârşitul lunii august. Alte soiuri: De Trapezundt, Lambert albe, Lambert roşii, Cosford.