Este un arbust fructifer important pentru cultura din grădina casei şi plantaţiile comerciale.
Încă din Antichitate, fructelor lui li se atribuiau proprietăţi medicinale, iar ultimele cercetări scot la iveală efectul anticancerigen şi antioxidant al acestora.

Zmeurul asigură producţii ridicate, nivelul acestora variind cu soiul şi cu condiţiile de cultură, de la 2-3 t/ha până la 7-8 t/ha. Preţul de valorificare este destul de avantajos.

Perioada de coacere a zmeurului cultivat se eşalonează pe circa 1 lună şi jumătate, de la mijlocul lunii iunie până la sfârşitul lunii iulie, devansând astfel perioada de coacere a celui de pădure (de regulă luna august). Dacă se cultivă soiuri remontante, se obţine un sezon întreg de coacere, respectiv în lunile august – septembrie.

Spre deosebire de zmeura sălbatică care, datorită perisabilităţii excesive, este destinată exclusiv prelucrării, zmeura de cultură, recoltată într-un stadiu mai timpuriu şi în ambalaje corespunzătoare, se poate valorifica în stare proaspătă şi, în consecinţă, la preţuri mai ridicate. De asemenea, este ideală pentru congelare.

Zmeurul se poate cultiva de la câmpie până în zona submontană, cu condiţia să se evite zonele cu temperaturi foarte scăzute şi vânturi puternice care pot afecta culturile, ducând chiar la compromiterea producţiei.

Zmeurul creşte şi rodeşte slab şi are o durată de viaţă mai scurtă pe solurile sărace, foarte grele şi reci sau soluri uscate şi bogate în calcar, pe solurile nisipoase, pietroase şi cu drenaj exagerat. Are nevoie de multă lumină, de aceea în zona colinară şi premontană trebuie alese expoziţiile nordice şi nord-estice.

Faţă de factorul apă, zmeurul este, de asemenea, exigent, acesta crescând bine în zonele cu 70-80 cm precipitaţii anuale, distribuite cât mai uniform în perioada de vegetaţie. Umiditatea atmosferică scăzută produce ofilirea şi uscarea florilor.

Principalele elemente tehnologice ale culturii zmeurului constau în următoarele:

- plantaţia de zmeur se realizează în rânduri simple orientate pe direcţia nord-sud pe terenurile plane şi pe curbele de nivel pe terenurile în pantă;
- distanţa de plantare dintre rânduri poate fi de 2 până la 3 m, iar între plante pe rând de aproximativ 1 m;
- in anul al 2-lea după înfiinţarea culturii se amplasează sistemul de susţinere a plantelor. Sistemul de susţinere cel mai răspândit este spalierul din stâlpi de beton sau lemn cu două cupluri de sârmă, montate la înălţimile de 0,7 m şi 1,2 m de la sol. Între sârme se pun distanţiere (juguri) din lemn de 30 cm şi respectiv 40 cm. Stâlpii se amplasează la distanţa de 8-10 m unul de celălalt;
- întreţinerea solului se face prin lucrări repetate de 5-6 ori pe an cu cultivatorul şi freza. Începând cu anul al 2-lea se pot utiliza erbicidele preemergente şi postemergente selective;
- la înfiinţarea plantaţiei se folosesc îngrăşăminte organice bine descompuse: 5-6 kg/groapă şi îngrăşăminte chimice: 30 g de superfosfat, 15 g de sare potasică şi 15 g de azotat de amoniu la fiecare groapă de plantare, prin amestecare cu pământul.
Sistemul radicular al zmeurului are o rădăcină principală numai la plantele obţinute din sămânţă care cu timpul moare, fiind înlocuită cu cele adventive. Rădăcinile pot forma pe toata lungimea lor muguri din care iau naştere numeroşi drajoni. Mugurii de pe rădăcini încep să apară în iunie-iulie, sub forma unor proeminenţe mici şi albicioase la început, care încep să crească rapid, se alungesc, apărând pe ele frunzuliţe modificate sub forma unor solzi şi către sfârşitul verii devin lăstarii scurţi de 4-8 cm.

Zmeurul cere un climat umed şi răcoros, specific zonei nordica a climatului temperat-rece, cu veri scurte. Soiurile cultivate, spre deosebire de zmeurul sălbatic, sunt mai pretenţioase atât la climă şi sol cât şi la îngrijiri. În regiunile de deal cu umiditate suficientă reuşeşte bine pe versanţii sudic, sud-estici şi estici, iar în cele mai secetoase, pe versanţii nordici şi nord-estici.

Terenurile cu expoziţii, unde temperatura de vară nu-i prea ridicată, iar cea de iarnă nu-i prea coborată sunt cele prefetate. Timpul răcoros de toamnă lungă este foarte necesar pentru coacerea lăstarilor. Temperaturile coborâte ce survin toamna de timpuriu sunt defavorabile coacerii lemnului. În timpul coacerii fructelor, zmeurul are nevoie de o temperatura de 17-19 °C

În privinţa umidităţii, zmeurul reuşeşte în regiunile cu 700 mm precipitaţii anuale, din care 175-200 mm să cadă în lunile mai-iunie. În afară de umiditatea din sol, zmeurul cere şi o bogată umiditate atmosferică. În localităţile cu umiditate insuficientă în sol şi atmosferă, zmeurul suferă dând producţii mici şi nearomate, din cauza uscării premature a lăstarilor.

Zmeurul este o plantă care iubeşte lumina, dând producţii maxime de fructe, dulci şi aromate când acesta este din abundenţă. Cultura zmeurului este posibilă şi în condiţii de semiumbră sau umbră, dar nu cu rezultate bune, căci lăstarii nu ajung la maturitate şi peste iarnă degeră, iar fructele nu sunt dulci şi aromate.

continuarea in pagina urmatoare ...