ParulEste un pom fructifer ce creşte bine în toate zonele pomicole ale ţării, din zona de câmpie şi până în zona dealurilor înalte, bineînţeles dacă se aleg soiurile potrivite.
Cultura părului este rentabilă datorită duratei lungi de viaţă, a calităţii fructelor şi a producţiei relativ mari. Fructele se consumă în stare proaspătă sau prelucrate în compot, dulceaţă, gem etc.
Pretenţii faţă de condiţiile de mediu
Lumina
Este mai pretenţios faţă de lumină decât mărul, necesită expoziţii favorabile şi distanţe de plantare în funcţie de soi şi de ramificare. Absenţa luminii are efecte negative asupra părului: calitatea fructelor precum şi aroma sunt slabe, lemnul lăstarilor nu se coace bine.
Căldura
Faţă de măr, părul necesită mai multă căldură în perioada de vegetaţia. Temperatura optimă în care cultara părului este un succes este între 9 şi 11°C. Părul are o rezistenţă scăzută la frig: la -2.2 °C florile abia deschise degeră.
Apă
Are nevoie de 550 - 800 mm de apă anual, poziţionându-se astfel pe locul al treilea dupa măr şi prun la cerinţe faţă de apă. Seceta duce la formarea unor fructe mici, deformate, reducerea numărului de muguri. Pe de altă parte excesul de apă influenţează şi el nefavorabil părul: fructele vor fi fade, fără aromă
Solul
Preferă solurile argiloase, nisipoase, calde şi fertile. Preferă un sol cu ph neutru.
Principalele soiuri de păr cultivate în Romania
Soiuri de vară
Aromată de Bistriţa
Triumf
Soiuri de toamnă
Untoasă Bosc (Kaiser Alexander)
Untoasă Hardy
Soiuri de iarnă
Curre (pară popească)
Contesa de Paris
Boli şi dăunători
Dintre bolile cel mai des întâlnite menţionăm: rapănul, rugina părului, cancerul rădăcinilor. Titluri din Reteaua EuroIntegrator
|
||||