Cultura legumelor a constituit una dintre primele activităţi practice ale omului. Însă, o dată cu apariţia societăţii, s-au dezvoltat continuu cunoştinţele şi metodele de cultivare a plantelor legumicole, acest ritm devenind deosebit de rapid în epoca modernă, ceea ce a dus la consolidarea legumiculturii ca o ştiinţă de sine stătătoare, desprinzându-se astfel de fitotehnie, din care făcea parte.

Legumicultura poate fi definită ca: ştiinţa care se ocupă cu studierea plantelor legumicole sub aspectul particularităţilor biologice, al relaţiilor bio- şi ecosistemice ale acestora pe baza cărora se stabilesc cele mai adecvate tehnologii de cultură în scopul obţinerii unor producţii ridicate din punct de vedere cantitativ şi calitativ, eşalonate în tot timpul anului, în condiţii de eficienţă economică ridicată.

Legumicultura are două părţi distincte: 

- partea generală, care tratează importanţa alimentară şi economică, bazele biologice ale legumiculturii, ecologia plantelor legumicole, înmulţirea acestora, construcţii specifice pentru legumicultură, bazele tehnologice de cultură a plantelor legumicole, producerea seminţelor etc.
- partea specială, care se referă la tehnologia de cultură a fiecărei specii legumicole în câmp, adăposturi din mase plastice, sere şi răsadniţe.


IMPORTANŢA ŞI LOCUL LEGUMICULTURII ÎN CADRUL PRODUCŢIEI AGRICOLE

Datorită valorii alimentare ridicate, legumele însoţesc din ce în ce mai mult în hrana omului alte produse ca: pâinea, carnea, brânzeturile etc., contribuind la o mai bună asimilare a acestora. Valoarea şi importanţa consumului de legume se apreciază nu numai strict din punct de vedere nutritiv şi mai cu seamă după efectul favorabil asupra organismului uman.

Din analiza compoziţiei chimice a  legumelor  rezultă că ele conţin aproximativ 78-93% apă şi 7-22 % s.u. Conţinutul cel mai ridicat în s.u. îl au legumele din grupa cepei (de la 13,5 % - praz la 38% -usturoi) iar cel mai scăzut (4,8 -5%) castraveţii, salata, marula etc.
Referitor la hidraţii de carbon, cantităţi mai mari conţin legumele din grupa cepei şi cele pentru rădăcini tuberizate (usturoiul, ceapa, morcovul, sfecla roşie, hreanul etc.).

Proteinele conţinute de legume aduc în hrana omului cca. 5-10 % din totalul necesar. Se remarcă printr-un conţinut mai ridicat de proteine, între 2% şi 8%, ciupercile, usturoiul, fasolea, mazărea, bobul, conopida, spanacul etc. 

Lipidele se găsesc în cantităţi reduse în legume (0,1-0,9%), fiind în cantităţi mai mari în seminţele de dovleac, pepeni etc.

Acizii organici îmbunătăţesc gustul legumelor şi ajută la o mai bună digestie a hranei. Conţinutul în acizi organici este mai ridicat în frunzele de: revent, măcriş, ştevie, spanac, lobodă etc.
Vitaminele împreună cu sărurile minerale, conferă marea valoare alimentară a legumelor, fiind substanţele absolut necesare pentru buna desfăşurare a proceselor metabolice din organism.

Vitamina C în cantităţi mari se depozitează în părţile comestibile la ardei, pătrunjel pentru frunze, mărar, spanac, conopidă, varză de Bruxelles, gulie etc
Vitamina A (vitamina antinfecţioasă, cu provitaminele sale carotenele) se găseşte în cantităţi mari în morcov, pătrunjel, dovleac, varză creaţă, varză roşie, ardei, spanac etc.(până la cca 9-10 mg la 100 g s.p.).

Vitaminele din complexul B (thiamina, riboflavina, acidul pantotenic) joacă rol important în procesul biologic de creştere a organismului uman.
Alte vitamine care se găsesc în legume sunt: E, K, P, PP, D, cu rol important în prevenirea unor boli şi în echilibrarea metabolismului organismului uman.

Substanţele minerale. Este deosebit de important faptul că în produsele legumicole predomină elementele bazice (K, Na, Mg, Fe) şi nu cele acide (Cl, P, S), explicându-se astfel efectul alcalinizant al celor mai multe produse legumicole, care duce la neutralizarea acidităţii determinată de consumul susţinut de alimente bogate în proteine (carne, ouă, pâine etc.).
Necesarul zilnic de elemente minerale al unei persoane adulte este următorul: 2,l6 g K, 1,04 g Ca, 0,43 g Mg, 0,06 g P, 12 mg Na.

Unele legume conţin uleiuri eterice, care se găsesc sub forma unor compuşi cu sulf şi care se mai numesc şi „fitoncide”. Astfel de substanţe se găsesc în hrean, ceapă, usturoi, ridichi etc., având efect bactericid. Sunt şi legume care conţin substanţe antibiotice. Asemenea substanţe se găsesc în varză, ceapă, usturoi etc.

Pentru asigurarea organismului uman cu vitaminele, sărurile minerale, precum şi cu celelalte componente importante ale produselor legumicole, un om adult trebuie să consume anual aproximativ 200 kg legume.

Prin ponderea pe care legumele o ocupă în alimentaţia omului, consumul acestora constituie un indicator al nivelului de trai. Ca urmare importanţa social economică a legumiculturii poate fi sintetizată în următoarele:

- legumicultura reprezintă una din cele mai intensive forme de folosire a terenului;
- comparativ cu alte culturi, legumicultura asigură o mai bună valorificare a terenului agricol prin efectuarea pe suprafeţe mari a culturilor asociate şi în special a celor succesive;
- în legumicultură producţiile ce se obţin sunt mult mai mari în comparaţie cu alte culturi;
- asigură condiţii pentru utilizarea permanentă a forţei de muncă, înlăturându-se prin aceasta caracterul sezonier al muncii;
- legumicultura asigură condiţii pentru obţinerea unor profituri mari şi eşalonate în tot timpul anului;

continuarea in pagina urmatoare ...